Tradiții

În comuna Căbești, tot parcursul unui an este presărat cu obiceiuri și tradiţii.

Obiceiurile de Anul Nou sunt comune cu ale altor localități din Țara Beiușului, precum și cele de Bobotează.

De remarcat că de la Crăciun până la Bobotează, satul este cutreierat de ȚAHONDRI, grupuri de flăcăi costumați, cu clopote, care urează pe la casele gospodarilor. Tot la Bobotează, preotul merge pe la case cu „Iordanul”, prevestit fiind de copii, care zdrăngănind clopote și lanțuri, se învârteau în jurul pomilor spunând „Țuraleisa” (Chiraleisa, în alte zone ale României), o formulă liturgică, în românește Doamne Miluiește!.

• Împistritul ouălor se face în Vinerea Mare. Renumite, în ceea ce privește împistritul ouălor sunt Mirela David din Gurbești și Lezeu Ana din Josani. Ouăle se împistresc cu ajutorul unui instrument numit BIZARCĂ și se ciocnesc în ziua de Paști, după ce sătenii vin de la biserică. Copii fac chiar concursuri de ciocnit ouă.
• De asemenea, în Ajunul Sfintelor Paști, flăcăii și copii bat toaca.

Un obicei al fetelor este LILIOARA sau LIOARA, acestea „prinzându-se surate”. Suratele sunt, una pentru cealaltă, ceea este, pentru flăcăi, fratele de cruce. Ritualul se săvârșește în prezența unui grup apropiat de vârstă, deoarece este necesară recunoaşterea publică a faptului: suratele au, una față de alta, îndatoriri etice precise. Calitatea de surată durează toata viaţa.

Un alt obicei, azi pe cale de dispariție, era CLACA. Claca se organiza în situațiile în care era nevoie de forță de muncă multă, într-un timp scurt: la săpat, la cules, la coasă, la tăiatul grâului, la desfăcat tenchiul, la construirea unei case etc. De regulă vecinii se ajutau între ei, întorcându-și reciproc serviciile. La desfăcat și la tors se organizau și ȘEZĂTORI, în mod deosebit toamna și iarna. La seceriș femeile cântau Hora secerii, în vreme ca adunau spicele și făceau snopii.

De Rusalii, după slujbă, preotul sfințea cununițele de grâu și spicele ce le aduceau sătenii la biserica, iar cununile se păstrau în biserică. Tot de Rusalii, oamenii atârnau la porți și în casă, ramuri de tei. Ambele obiceiuri se păstrează și în ziua de azi.

Higheghea sau Hora satului se organiza duminica și în zilele de sărbătoare. Înainte de Higheghe, care începea după amiază, fetele se plimbau pe ulițele satului, apoi începea Higheghea, care ținea, pentru fete și feciori până se întuneca, după care urmau cei căsătoriți, până noaptea. La Higheghe se juca dar se și cânta, Căbeștiul având highighiși renumiți, cum ar fi „Puștiu”, Gheorghe din Gurbești, tatăl lui fiind tot highighiș, iar fiica sa, Iustina Blaj, mare horitoare, dar și cu un bogat repertoriu de strigături de joc și nuntă, dar și de bocete de înmormântare.

BORSOCAIA – obicei tradițional de Sfântul Gheorghe

 

Borsocaia este un obicei care se practică în Comuna Căbești, în ajunul sărbătoririi Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Acest obicei poate fi considerat ca un ritual de protecție împotriva borsocăilor.

Borsocăile sunt niște femei, dar pot fi și bărbați, care dețin, potrivit tradiției, o anumită putere de a „lua” laptele de la vacile bune de lapte, mai concret, de a le transforma în vaci sterpe, prin anumite ritualuri ori vrăji. Se spune că această perioadă poate dura cam cât o lactație bună, adică 6-7 luni de la fătare.

Borsocăile urmăreau vacile la pășune sau intrau în ogradă la gospodar, fără ca acesta să-și dea seama de intenția lor, iar gospodarul trebuia să fie foarte atent la tot ce fac, ca să le preîntâmpine acțiunile, limitându-le accesul în anumite zone ale gospodăriei: grajd, fânar, etc. Borsocăile dețineau această putere paranormală pe toată durata vieții, dar numai de la o anumită vârstă.

În noaptea ajunului sărbătorii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, în anumite zone din sat, stabilite dinainte, copii supravegheați de adulți, aprindeau un foc uriaș și se striga împotriva borsocăilor:

„Borsocaie, borsocaie

Prindă-te dracu-n tigaie” și se nominaliza borsocaia.

Se striga până noaptea târziu, se mai ducea și câte-o pălincă, dar nu multă, cu măsură, se spuneau povești, glume. Uneori mai rămânea câte un somnoros în urmă și toți participanții se întorceau să îl caute.

 

(Informațiile privind aceste obiceiuri tradiționale au fost furnizate de către Didu Abrudan,Gheorghe M. David,Simon R. Suciu)